CUM SA CUNOSC VOIA LUI DUMNEZEU INTR-O SITUATIE SPECIFICA

Categories: BLOG

3283004466_4548965df9_b

Platformele marine pentru extragerea petrolului au fost ani la rand oprite neprogramat, spre disperarea operatorilor, datorita unor avarii majore. Furtunile puternice ridicau valuri mari care le deplasau suficient pentru a fisura ori rupe teava centrala infipta in solul marin pentru extractia titeiului. Solutia a fost adaptarea miscarii platformei prin tehnologie computerizata la cea a valurilor asa incat sa se evite avaria.

In mod asemanator, pentru bucuria si binecuvantarea noastra, avem nevoie sa pliem voia noastra pe cea divina in hotararile pe care le luam. Intrebarea este : Cum pot cunoaste voia lui Dumnezeu pentru mine, pentru ca deciziile mele, macar cele semnificative, sa fie in acord cu voia Sa?

Nu multi credinciosi ai lui Dumnezeu isi propun asta si dintre cei ce o fac unii confunda spre paguba lor voia divina cu sentimentele lor. Daca le-ar analiza sincer ar vedea ca acele sentimente izvorasc adesea din dorinte omenesti sau emotii traite in urma unor intamplari nedorite. Cel imatur duhovniceste are cunoscutul refern: “Vreau sa fac asta ca asa simt in inima mea“. Ceea ce  nu indica spre voia lui Dumnezeu ci mai curand spre gandul lumesc care spune:”Fa ce-ti spune inima!” Daca vrei sa ai binecuvantare si sa cresti spiritual in asemanare cu Hristos, iata cativa pasi simpli si accesibili pe care poti sa-i faci ca sa intelegi voia Sa pentru tine intr-o situatie data.

  1. Roaga-te si posteste. Crestinul ascultator si matur are o viata duhovniceasca  disciplinata nu haotica caare include aceste discipline sprituale alaturi de citirea zilnica a Bibliei si altele.Dar in timpul cautarii voii lui Dumnezeu ele se intensifica avand ca prim rezultat “detoxifierea spirituala” sau pocainta personala care intareste relatia lui cu Dumnezu. Si Dumnezeu care te iubeste iti va darui lumina de care ai nevoie asa cum considera El.
  2. Vezi daca ce vrei sa faci se incadreaza in voia generala divina aratata in Bibile, iar daca ai nevoie de ajutor sa pricepi asta, nu pregeta sa-l ceri la pastorii sufletesti credinciosi Scripturii.
  3. Raspunde-ti sincer la intrebarea aceasta: Ce vreau sa fac ma apropie de Dumnezeu,ma creste in  asemanarea cu Hristos, ma ajuta sa-L slujesc mai dedicate pe  Domnul si sa aduc rod care sa-L glorifice ?
  4. Nu ezita sa impartasesti gandul de a face acea actiune, cu 2-3 oameni credinciosi maturi cu experinta de viata si cu Domnul. Cei smeriti primesc har !
  5. Uita-te sincer in inima ta daca luand acea decizie ai pace si bucurie sau regret si neliniste. Pacea inimii cand suntem in voia lui Dumnezeu vine de la Domnul nostru asa cum ne-a promis El si este atat de valoroasa si necesara pentru tine.
  6. Ti se deschid usile uimitor, aproape spontan si fara presiuni in ce vrei sa faci sau te chinui, fortezi, tragi sfori, faci compromisuri, etc.?

Poate ti se pare laborious si complicat iar in prejudecatile proprii asteptai un hocus-pocus si gata. Nu uita daca vrei ieftin, usor, subtire nu va fi de valoare si durata. Aurul si pietrele scumpe nu se gasesc pe marginea drumuilui. Acolo sunt usor de gasit lucruri ieftine si fara valoare. Te indemn sa parcurgi acest drum si vei fi rasplatit cu prisosinta aici si-n vesnicie.

Talentatul poet crestin si om duhovnicesc, Costache Ioanid are o poezie intitulata “Lumanarele” din care redau o strofa:

„Da cu grija din tezaur si ia seama la ce dai.

Cui vrea scump da-I snop de aur,

cui vrea ieftin da-I un pai.”

Eu ti-am dat iar tu alegi, dar si culegi !

                                                     Pastor Radu Valeriu, 19 ian. 2017

             

Lasă un răspuns