DOLIU AMANAT

Categories: BLOG

Citim ca atunci cand Isus a auzit de executia lui Ioan a plecat impreuna cu ucenicii Sai spre un loc pustiu unde sa se poata retrage in solitudine(Matei 14:13). Cred ca nu doar evita o provocare a lui Irod care ar fi afectat planul de lucrare pe care-l avea, dar ca om a simtit durerea pierderii cuiva pretuit , valoros. In prezenta Tatalui in rugaciune isi cauta alinarea dupa moartea nedreapta a varului Sau. Ioan ii fusese var primar si sustinator important. Un om cu o misiune profetica pretuit de popor si elogiat de Domnul ca cel mai mare dintre muritori. Un caracter la superlativ. Neinfricat dar smerit atat de smerit ca nu se considera vrednic conform spuselor sale, sa deslege incaltamintea varului si Domnului sau Isus Mesia . Curajos ca sa-l mustre pe sangerosul Irod pentru nelegiuirea-I fatisa si suficient de puternic sa faca un pas in spate lasand in prim plan pe Acela care trebuia conform spuselor sale sa creasca iar el sa se micsoreze. Un om plin de Duhul Sfant care a luminat in Israel ca o torta in noapte producand o adevarata trezire spirituala si pregatind calea intrarii lui Isus Mesia in scena lucrarii Sale publice.

 

Am spune ca inima Domnului era in omenescul doliu dupa Ioan Botezatorul iar solitudinea era cea mai mare nevoie a Lui in zilele acelea . Nu stim cat l-au inteles ucenicii dar multimea care nu stia nimic sau aproape nimic din toate acestea cu siguranta ca nu. L-a intampinat deandata ce a coborat din corabie ca de obicei sufocanta , cu nevoile ei nesfarsite de tot felul ,curiozitati, dorinte ascunse , sperante si gandurii lumesti unii poate chiar disperati de a prinde singura sansa de vindecare sau implinire a vre-o implinire. Desi Domnul stia ca venisera acolo nu pentru El de nevoile caruia nu-i interesa in vre-un fel, totusi s-a milostivit de ei punand intr-un stand by nevoile Sale . Mai mult,la sfarsitul acelui timp de slujire printr-o mare minune i-a si hranit pe toti cu paine si peste din belsug pentru ca intr-un tarziu pe ‘nserat si discret sa se retraga in munte pentru a fi doar El singur cu Tatal. Nu stim care dureri si nevoi ale vreunuia din multime erau mai mari sau presante ca ale Lui ,dar este impresionant si motivator gestul Sau prin care a implinit mai mult de cat ne imaginam cuvintele Sale: “Caci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca …!”(Marcu 10:45) . Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, i-a dat putere sa-si ridice privire de la durerile Sale si sa-si amane pentru un timp implinirea nevoii personale , acceptandu-i si slujindu-i cu bunatatea si rabdarea divina pe cei ce-i stateau inainte .
As putea sa sugerez sau sa arat situatii concrete in care amanand pe moment implinirea unor nevoi personale sa dam prioritate slujirii acelora pe care Dumnezeu ni-i pune in fata in famile,in biserica ,in societate,ect. in diverse ocazii. Dar daca ne dorim sincer sa calcam pe urmele Lui si sa ne asemanam cu El, sigur le vom vedea fiecare acum sau atunci . Poate chiar acum ne oprim sa reflectam la unele din aceste situatii. Sa ne evaluam atitudinea avuta , si daca realizam nevoia unei schimbari dinspre noi si mentalitatea lumeasca spre El sa n-o amanam. Nu stiu si nu pot decat in ce ma priveste. Ma rog ca inimile noastre sa fie zilnic deschise la aceasta iubire sa o poata primi si cu ea sa slujim pe cei in nevoi dupa pilda Domnului nostru.

Lasă un răspuns