INGRATUL

Categories: BLOG

Capitolul 40 din cartea Genezei prezinta un episod din viata lui Iosif a carui incheiere este mentionata lapidar si sec : l-a uitat. Paharnicul sef scos din inchisoare si repus de Faraon in cinste nu s-a mai gandit la Iosif si la rugamintea sa si l-a uitat,citim la sfarsitul acestui capitol. Din ziua iesirii celor doi demnitari din inchisoare (pitarul sef care a fost spanzurat si paharnicul sef care a fost reasezat in vechea slujba) bietul Iosif a tot sperat ,s-a rugat si a asteptat dar degeaba. Acela caruia ii facuse atat de mult bine in inchisoare il uitase cu desavarsire .Probabil ca recunostinta ii era total straina iar statutul lui Iosif de sclav evreu puscarias (ca si alte mii din Egipt asemenea lui) nu era pentru el de natura s-o motiveze. Poate i-a si promis lui Iosif ca va pune o vorba buna pe langa Faraon sa-l scoata de acolo unde ajunsese chiar pe nedrept ,insa nimic. Dupa doi ani cand cred ca-si pierduse speranta a sosit ziua cea mare ca Iosif sa fie adus imediat inaintea lui Faraon. Marele paharnic isi amintise in sfarsit de el dar nu ca sa-i puna o vorba buna la Faraon ci pentru ca avea nevoie de el. Spera sa-I fie de mare folos. Era o problema pe care n-o putea rezolva nimeni .Faraon avusese un un vis ciudat pe care nici un intelept de la curte nu-l putea talcui. Iosif era mana salvatoare pe care paharnicul i-o intindea lui Faraon atunci cand avea mai multa nevoie de ea. Asta insemna mult pentru el in fata stapanului sau generos fata de asemenea insi. O cheie care descuiase intelegerea visului sau avut in inchisoare pe care paharnicul o pusese cu niste ani in urma pe ultimul raft .Acum cand inchizatoarea usii in care incercase toate cheile refuza sa se deschida si-a amintit de ea si a cautat-o degrab sa o incerece. Si ooo ce ferice .Usa s-a deschis .Iosif a talcuit visul lui Faraon.Ba chiar mai mult, a dat cu o surprinzatoare autoritate si intelepciune sfaturi lui Faraon spre a rezolva problemele aratate in vis. Ce a urmat cu Iosif,Faraon si Egiptul ne este aratat in continuarea naratiunii Genezei.
Nu stiu ce imagine ar ilustra mai bine individul ingrat.Cu cine sau ce s-ar putea asemana .In vine in minte o pruna cazuta din pom si stafidita in timp ,uscata decolorata si fada .Cam as ail vad . In poemul Ingratul, Ion Heliade Radulescu exprima genial si caustic comportamentul ingrat si adanca durere pe care o traieste vazandu-l .Va recomand sa-l cititi daca aveti rabdare. Se spune ca recunostinta este o rara avis sau o floare rara care creste doar in inimi alese.Adica acolo unde a fost cultivata bunatatea ,altruismul,sensibilitatea fata de nevoile celor din jur,dar mai ales acea atitudine de pretuire a oamenilor , a darurilor lui Dumnezeu.Acolo unde prin educatie si modele s-a invatat si exersat multumirea nu mentalitatea ca mi se cuvine,ca-mi sunt datori semenii iar eu nu prea am obigatii ci doar grija de a primi de la altii ceea ce am nevoie sau imi doresc . Nu ,ingratitudinea nu este o greseala asa cum incerca paharnicul sa se justifice in fata lui Faraon si a propriei constiinte. Ea este o postura, un mod de viata ,o mentalitate. Slabe sperante sa-I schimbam pe ingrati. Dumnezeu insa poate daca si ei doresc si coopereaza .Daca suntem unul din ei putem insa incepe sa lucram la propria schimbare cerand ajutorul de sus .Dar parca mai multe sperante sunt in a-i educa inca de mici pe copii si a-i forma cu ajutorul lui Dumnezeu in spiritul recunostintei care aduce atat de mult bine in lume.
Ingratul paharnic a uitat de Iosif nu insa si Domnul .Si asta a fost cel mai important fapt. Dumnezeu il avea in atentie si in plan.La timpul hotarat de el a actionat intr-un atat de minunat mod. Aceasta este o mare incurajare si pentru noi azi. Daca cei carora le-am facut bine ne uita , Dumnezeu ne are permanent in atentia Sa pentru ca Tatal tau care vede si in ascuns iti va rasplati(Mt.6). Nicidecum n-am sa te las,cu nici un chip nu te voi parasi(Evrei 13:5) ,este una din multele promisiuni divine care ne asigura de lucrul acesta. Se spune ca nu trebuie sa astepti recunostinta de la oameni si pentru aceasta sa uiti de binele pe care l-ai facut (ca o masura de protectie impotriva suferintelor produse de posibila lor ingratitudine ).Daca reusim asta este bine.Insa n-as vrea sa propun acest exercitiu celor care mi-au facut mie bine.Ma straduiesc si doresc sa fiu recunoscator fata de Dumnezeu si semenii mei si mai mult chiar.Sa pot arata bunatate inclusiv fata de cei ce n-o merita asa cum o arata Dumnezeu chiar celor nemultumitori si rai trimitand soare si ploaie peste ei si ale lor la fel ca peste cei buni. Mai mult ,oferind vesnica mantuirea-n Hristos tuturor deopotiva.Asemenea Tie in bunatate si recunostinta imi doresc si eu ,Sfinte Tata.

Lasă un răspuns